Cascadele
sunt
momente
de depresie
ale apei.
miercuri, 30 septembrie 2009
joi, 6 august 2009
povestea omului
pentru că am văzut că aştepţi să-ţi spun o poveste,
ţi-e sete de cuvinte...
am luat stiloul şi o bucată de inimă
şi scriu...
ceea ce citeşti acum, puţin obosit
şi plictisit.
"Povestea omului"
A fost odată un om diferit
care s-a născut pe moarte,
şi-a stat pe ea, până a sufocat-o.
şi de atunci n-a mai murit,
trăieşte şi astăzi printre noi
blestemându-şi zilele,
multe la număr.
l-am întâlnit într-o zi
pe malul apei
după multe tentative eşuate de a se îneca.
m-a rugat să-l ajut
să poată muri.
i-am spus că o să fac tot posibilul,
să înveţe să moară.
şi...
după nespuse încercări,
am murit înaintea lui.
ţi-e sete de cuvinte...
am luat stiloul şi o bucată de inimă
şi scriu...
ceea ce citeşti acum, puţin obosit
şi plictisit.
"Povestea omului"
A fost odată un om diferit
care s-a născut pe moarte,
şi-a stat pe ea, până a sufocat-o.
şi de atunci n-a mai murit,
trăieşte şi astăzi printre noi
blestemându-şi zilele,
multe la număr.
l-am întâlnit într-o zi
pe malul apei
după multe tentative eşuate de a se îneca.
m-a rugat să-l ajut
să poată muri.
i-am spus că o să fac tot posibilul,
să înveţe să moară.
şi...
după nespuse încercări,
am murit înaintea lui.
marți, 7 aprilie 2009
Lupta pentru tara!!!
Republica Moldova-ce viitor te asteapta???
rupe lantul mortii, astazi e ziua ta.
scrieti istoria cu sange, acum se scrie cu slove de foc
viitorul copiilor nostri, satui de chin sovietic.
O, tara incoltita, "prunc infasat in scutec de sarma ghimpata", cum spunea Vieru
scuipa-l in ochi pe cel ce te bate, hraneste-l cu otrava, sa guste moartea
moartea pe care a trebuit sa o suportam an de an,
ne-am ingropat sufletele in durere datorita lor, a sosit timpul sa ne dezgropam trupurile
si sa le hranim cu sangele lor... sangele lor,strain si salbatic,
crescut cu laptele ce trebuia dat copiilor nostri.
sa mori pentru patrie e o prostie...asta am fost invatati, sa ne lasam impuscati fara ca sa schimbam lumea, sa lupti pentru patrie pana la capat,asta iti e destinul.
nu te lasa lovit, nu ii lasa sa-ti fure drepturile sfinte primite de sus, e tara ta, nu a lor,
e limba ta, nu a lor, e viata ta, nu a lor.7 aprilie, e un inceput glorios, sfarsitul va incununa opera. traiasca revolutia anti-comunista!!!
rupe lantul mortii, astazi e ziua ta.
scrieti istoria cu sange, acum se scrie cu slove de foc
viitorul copiilor nostri, satui de chin sovietic.
O, tara incoltita, "prunc infasat in scutec de sarma ghimpata", cum spunea Vieru
scuipa-l in ochi pe cel ce te bate, hraneste-l cu otrava, sa guste moartea
moartea pe care a trebuit sa o suportam an de an,
ne-am ingropat sufletele in durere datorita lor, a sosit timpul sa ne dezgropam trupurile
si sa le hranim cu sangele lor... sangele lor,strain si salbatic,
crescut cu laptele ce trebuia dat copiilor nostri.
sa mori pentru patrie e o prostie...asta am fost invatati, sa ne lasam impuscati fara ca sa schimbam lumea, sa lupti pentru patrie pana la capat,asta iti e destinul.
nu te lasa lovit, nu ii lasa sa-ti fure drepturile sfinte primite de sus, e tara ta, nu a lor,
e limba ta, nu a lor, e viata ta, nu a lor.7 aprilie, e un inceput glorios, sfarsitul va incununa opera. traiasca revolutia anti-comunista!!!
luni, 9 martie 2009
"Balada Lunii"
Cat de frumos e cerul, cat e de albastru si cat de mult imi place! Inca din copilarie priveam cerul cu multa atentie.Fiind un ghemotoc de oase si zambet, eram impresionat, la inceput, de insasi imensitatea cerului.
E atat de mare in comparatie cu orice lucru. E cel mai mare sistem vazut vreodata!
In cer gasesc pasiunea pentru stele, galaxii, gauri negre, comete, si chiar....extraterestri.
Atat de surprins sunt de aceste minunate capodopere ale creatiei lui Dumnezeu, incat, seara ieseam afara sa privesc cerul si sa descopar lucruri noi.
Si iaca ca, intr-o seara, am avut parte de o surpriza neasteptata. Era o seara obisnuita de vineri, o liniste de mormant apasa intreaga localitate si singura sursa de lumina existenta era luna si miile de stele care licareau ca beculetele din pomul de Craciun.
Mi-am luat o haina calduroasa si am iesit in tacerea noptii sa asist la balul stelelor si al meteoritilor.Cerul atat de senin mi-a adus o stare de euforie sustinuta si de prezenta lunii pline.
Mi-am zis: "E luna plina...acum se spun povesti de groaza..."
Am cautat cu privirea sa surprind caderea unei stele, prezenta unui avion in spatiul aerian, un lucru neobisnuit care sa-mi atraga atentia. si...in acea clipa am crezut ca cerul va exploda ca un mugure de visin cand infloreste. parca eram martorul unui film S.F. sau chiar protagonistul.
priveam ingrozit lucruri ce nu le mai vasusem niciodata, desi studiam cerul de ani buni.
Cum era posibil, ca luna sa mearga spre luceafar cu viteza de racheta spatiala???
ma gandeam ca am probleme cu ochii si e doar o iluzie optica, dar nu era asa.
luna parea o nava spatiala iluminata bine, ce se indrepta catre luceafar.
in acea clipa credeam ca am avut revelatia lumii. ma gandeam ca toate nebuloasele sunt niste nave, niste becuri astronomice menite sa ilumineze atmosfera.
pentru prea putin timp am avut ocazia sa ma bucur sau sa ma instristez datorita lucrului neobisnuit descoperit in noapte.
am ramas uimit cand am vazut ca luna, dupa ce s-a apropiat de luceafar si a stat 3 minute in apropierea lui se indrepta cu o viteza nebuneasca spre pamant. am fost speriat la culme si ma gandeam sa anunt autoritatile dar cine m-ar fi crezut? si pe cine sa anunt, in miez de noapte, ca luna a luat-o razna si se va ciocni de pamant?
nu-mi ramanea decat sa asist la aceasta teribila clocotire a lunii in vazduh, sa ma tin cu mana de inima si din cand in cand sa-mi fac timp pentru a trage o gura de aer poluat de Bucuresti.
se apropia de pamant o luna total diferita de cea pe care o stiam dintotdeauna, o luna tot mai rosie, in corpul careia distingeam flacari mistuitoare si deopotriva nori de fum si ...oare erau suflete??
niste puncte negre intr-o miscare continua, haotica si dezorganizata, ca niste pete de cerneala pe haina alba a scolarului, faceau ca lumina lunii sa devina intermitenta si cu fluctuatii de intensitate.
sincer, mi-era frica, pierdusem notiunea timpului si nu eram constient de cata vreme priveam acest dezastru iminent care lua amploare. totusi,ca o stana de piatra, rece si patruns de mister, schitam o fata de om spasit in fata mortii.
mi-am zis, oare o sa mor in seara asta?! sunt prea tanar, si sa mor din cauza iubirii mele pentru univers???sa vina moartea din locul unde mai inainte priveam cu dragoste si placere.
de mic am privit cerul ca pe ochii mamei. stelele si luna, fermecat le-am studiat, soarele l-am privit in ape, am ochii prea sensibili pentru a-l privi direct, si acum, sa indur trecerea in nefiinta tocmai din mana norilor?
nu se poate!am strigat...si parca luna tot mai puternic ardea. imi ardea fata, ma dogorea, desi afara erau doar 7 grade.
banuiam ca mai sunt cateva minute astronomice pana la impactul cu pamantul,si abia acum sesizam cat de scurta este viata si cat de repede poate lua sfirsit orice lucru abia inceput.
ma gandeam asupra lucrurilor facute pana in prezent, la umbra pe care am lasat-o pe acest pamant si daca prezenta mea in lume a adus mai multa caldura sau lumina altora.
niciodata nu ai o viziune mai buna asupra vietii decat atunci cand te confrunti cu moartea. e ca si cum ai afirma ca poti cunoaste adevaratii prieteni atunci cand te confrunti cu dusmanii.
in acele cateva minute am reflectat mai mult decat o facusem vreodata asupra vietii mele, si am ramas surprins de toate lucrurile pe care le facusem pana la acea vreme.
facusem atatea degeaba, gandindu-ma doar la mine fara sa vad folosul altora si folosul asupra vietii mele. pe de o parte eram atat de trist ca mai am putin de trait, dar fericit ca intelesesem o mare parte din filosofia vietii.
deodata, blocul din fata mea a inceput sa se clatine.cerul devenise totul asemeni unui rug in flacari.luna acoperise toata bolta.pamantul se cutremura,atat de tare incat nu mai reuseam sa-mi tin echilibrul, si am cazut in genunchi. am inchis ochii si am inceput sa ma rog.
aproape inutil, deoarece tremuram tot, si la auzul caderii blocurilor de piatra ma infioram si uitam ideea. era o ruga disperata, in care imi ceream iertare pentru toate pacatele, pentru intreaga mea viata pe acest pamant.
durerea mi-a fost curmata de caderea partii laterale a blocului 10 din cartier. am fost invaluit in prabusirea furtunoasa a muncii sustinute de catre arhitecti.nu am mai putut gandi nimic.
............................................................................................
ma inaltam tot mai sus in timp ce luna cobora pe pamant. o vedeam ca pe o mireasa, care va pasi in oceanul atlantic sa faca o baie. dar luna depasea de 3 ori marimea pamantului.
nu-mi puteam imagina impactul uriasului corp in flacari cu mica noastra planeta albastra.ma intrebam, cum e posibil cu stiinta secolului XXI sa fim surprinsi dintr-odata de caderea lunii?ma gandeam ca savantii afirmau ca am putea locui pe luna daca pamantul ar deveni un spatiu imposibil de locuit in urmartoarele secole.cum sa fie posibila acum aceasta schimbare dramatica a tuturor predictiilor si cercetarilor?
o singura intrebare,un singur raspuns. Dumnezeu e cel care detine cheile tuturor enigmelor lumii, si spre El se inalta rugaciunea mea din acest moment.ma rugam pentru planeta...
eu, mic si neinsemnat, un tanar necunoscut,as putea spune,ma rugam pentru existenta planetei:"Fa Doamne sa fie doar un vis...sunt atatea suflete care nu merita o moarte atat de dura si neasteptata.Stiu ca oamenii sunt rai,dar acum au fost pusi in fata mortii, cred ca regreta ce au facut.Sunt atatia copii care nu merita sa moara pentru cruzimea adultilor. Daca luna s-ar dispersa in spatiu inaintea impactului oamenii ar realiza ca o forta divina i-a salvat, si ar fi recunoscatori ca traiesc prin puterea Ta."
Dintr-odata am simtit cum intregul meu corp era propulsat cu o viteza ametitoare tot mai sus, mai aproape de stele.nu eram sigur daca e un curent din atmosfera sau e o forta care ma poarta prin spatiu. ceea ce ma facea iritat si uimit e ca oricat incercam sa intorc capul spre privelistea de pe Terra, era cu neputinta!!eram iritat la culme, ca nu pot vedea ce se intampla cu planeta pe care odinioara am copilarit.oare as fi ramas ingrozit de ceea ce as fi putut sa vad si de aceea am fost purtat din locul meu?
Ma deplasam cu o viteza destul de mare in spatiu, cuprins de o frica nebuneasca,justificata ce-i drept, daca in aceasta alergare cosmica m-as fi lovit cu capul de vre-un meteorit? daca praful cosmic mi-ar intra in ochi incat as ramane orb?cum o sa respir daca ma departez de Pamant??
toata frica s-a dispersat cand am vazut atatea lucruri frumoase ale galaxiei noastre.
cand eram la scoala,nu se predau cursuri de astronomie, asa cum se facea pe timpul parintilor, si acum, eram la primul meu contact cu minunile spatiului cosmic.
dar...tot sistemul de ecuatii s-a schimbat, cand, o gaura neagra a aparut in fata mea.
am inceput sa tremur,eram atras de 2 forte opuse, firav cum eram, mi-era teama sa nu ma rup in doua.
vedeam gaura neagra ca pe o planta carnivora care incerca cu orice pret sa ma revendice drept potential mic dejun. si intr-adevar, cred ca asta imi era destinul.
forta cu care eram atras de gaura neagra era mai puternica decat forta de deplasare in spatiu, si ma indreptat progresiv catre un dezastru.
poate ca asta era mortea cea mai usoara...
E atat de mare in comparatie cu orice lucru. E cel mai mare sistem vazut vreodata!
In cer gasesc pasiunea pentru stele, galaxii, gauri negre, comete, si chiar....extraterestri.
Atat de surprins sunt de aceste minunate capodopere ale creatiei lui Dumnezeu, incat, seara ieseam afara sa privesc cerul si sa descopar lucruri noi.
Si iaca ca, intr-o seara, am avut parte de o surpriza neasteptata. Era o seara obisnuita de vineri, o liniste de mormant apasa intreaga localitate si singura sursa de lumina existenta era luna si miile de stele care licareau ca beculetele din pomul de Craciun.
Mi-am luat o haina calduroasa si am iesit in tacerea noptii sa asist la balul stelelor si al meteoritilor.Cerul atat de senin mi-a adus o stare de euforie sustinuta si de prezenta lunii pline.
Mi-am zis: "E luna plina...acum se spun povesti de groaza..."
Am cautat cu privirea sa surprind caderea unei stele, prezenta unui avion in spatiul aerian, un lucru neobisnuit care sa-mi atraga atentia. si...in acea clipa am crezut ca cerul va exploda ca un mugure de visin cand infloreste. parca eram martorul unui film S.F. sau chiar protagonistul.
priveam ingrozit lucruri ce nu le mai vasusem niciodata, desi studiam cerul de ani buni.
Cum era posibil, ca luna sa mearga spre luceafar cu viteza de racheta spatiala???
ma gandeam ca am probleme cu ochii si e doar o iluzie optica, dar nu era asa.
luna parea o nava spatiala iluminata bine, ce se indrepta catre luceafar.
in acea clipa credeam ca am avut revelatia lumii. ma gandeam ca toate nebuloasele sunt niste nave, niste becuri astronomice menite sa ilumineze atmosfera.
pentru prea putin timp am avut ocazia sa ma bucur sau sa ma instristez datorita lucrului neobisnuit descoperit in noapte.
am ramas uimit cand am vazut ca luna, dupa ce s-a apropiat de luceafar si a stat 3 minute in apropierea lui se indrepta cu o viteza nebuneasca spre pamant. am fost speriat la culme si ma gandeam sa anunt autoritatile dar cine m-ar fi crezut? si pe cine sa anunt, in miez de noapte, ca luna a luat-o razna si se va ciocni de pamant?
nu-mi ramanea decat sa asist la aceasta teribila clocotire a lunii in vazduh, sa ma tin cu mana de inima si din cand in cand sa-mi fac timp pentru a trage o gura de aer poluat de Bucuresti.
se apropia de pamant o luna total diferita de cea pe care o stiam dintotdeauna, o luna tot mai rosie, in corpul careia distingeam flacari mistuitoare si deopotriva nori de fum si ...oare erau suflete??
niste puncte negre intr-o miscare continua, haotica si dezorganizata, ca niste pete de cerneala pe haina alba a scolarului, faceau ca lumina lunii sa devina intermitenta si cu fluctuatii de intensitate.
sincer, mi-era frica, pierdusem notiunea timpului si nu eram constient de cata vreme priveam acest dezastru iminent care lua amploare. totusi,ca o stana de piatra, rece si patruns de mister, schitam o fata de om spasit in fata mortii.
mi-am zis, oare o sa mor in seara asta?! sunt prea tanar, si sa mor din cauza iubirii mele pentru univers???sa vina moartea din locul unde mai inainte priveam cu dragoste si placere.
de mic am privit cerul ca pe ochii mamei. stelele si luna, fermecat le-am studiat, soarele l-am privit in ape, am ochii prea sensibili pentru a-l privi direct, si acum, sa indur trecerea in nefiinta tocmai din mana norilor?
nu se poate!am strigat...si parca luna tot mai puternic ardea. imi ardea fata, ma dogorea, desi afara erau doar 7 grade.
banuiam ca mai sunt cateva minute astronomice pana la impactul cu pamantul,si abia acum sesizam cat de scurta este viata si cat de repede poate lua sfirsit orice lucru abia inceput.
ma gandeam asupra lucrurilor facute pana in prezent, la umbra pe care am lasat-o pe acest pamant si daca prezenta mea in lume a adus mai multa caldura sau lumina altora.
niciodata nu ai o viziune mai buna asupra vietii decat atunci cand te confrunti cu moartea. e ca si cum ai afirma ca poti cunoaste adevaratii prieteni atunci cand te confrunti cu dusmanii.
in acele cateva minute am reflectat mai mult decat o facusem vreodata asupra vietii mele, si am ramas surprins de toate lucrurile pe care le facusem pana la acea vreme.
facusem atatea degeaba, gandindu-ma doar la mine fara sa vad folosul altora si folosul asupra vietii mele. pe de o parte eram atat de trist ca mai am putin de trait, dar fericit ca intelesesem o mare parte din filosofia vietii.
deodata, blocul din fata mea a inceput sa se clatine.cerul devenise totul asemeni unui rug in flacari.luna acoperise toata bolta.pamantul se cutremura,atat de tare incat nu mai reuseam sa-mi tin echilibrul, si am cazut in genunchi. am inchis ochii si am inceput sa ma rog.
aproape inutil, deoarece tremuram tot, si la auzul caderii blocurilor de piatra ma infioram si uitam ideea. era o ruga disperata, in care imi ceream iertare pentru toate pacatele, pentru intreaga mea viata pe acest pamant.
durerea mi-a fost curmata de caderea partii laterale a blocului 10 din cartier. am fost invaluit in prabusirea furtunoasa a muncii sustinute de catre arhitecti.nu am mai putut gandi nimic.
............................................................................................
ma inaltam tot mai sus in timp ce luna cobora pe pamant. o vedeam ca pe o mireasa, care va pasi in oceanul atlantic sa faca o baie. dar luna depasea de 3 ori marimea pamantului.
nu-mi puteam imagina impactul uriasului corp in flacari cu mica noastra planeta albastra.ma intrebam, cum e posibil cu stiinta secolului XXI sa fim surprinsi dintr-odata de caderea lunii?ma gandeam ca savantii afirmau ca am putea locui pe luna daca pamantul ar deveni un spatiu imposibil de locuit in urmartoarele secole.cum sa fie posibila acum aceasta schimbare dramatica a tuturor predictiilor si cercetarilor?
o singura intrebare,un singur raspuns. Dumnezeu e cel care detine cheile tuturor enigmelor lumii, si spre El se inalta rugaciunea mea din acest moment.ma rugam pentru planeta...
eu, mic si neinsemnat, un tanar necunoscut,as putea spune,ma rugam pentru existenta planetei:"Fa Doamne sa fie doar un vis...sunt atatea suflete care nu merita o moarte atat de dura si neasteptata.Stiu ca oamenii sunt rai,dar acum au fost pusi in fata mortii, cred ca regreta ce au facut.Sunt atatia copii care nu merita sa moara pentru cruzimea adultilor. Daca luna s-ar dispersa in spatiu inaintea impactului oamenii ar realiza ca o forta divina i-a salvat, si ar fi recunoscatori ca traiesc prin puterea Ta."
Dintr-odata am simtit cum intregul meu corp era propulsat cu o viteza ametitoare tot mai sus, mai aproape de stele.nu eram sigur daca e un curent din atmosfera sau e o forta care ma poarta prin spatiu. ceea ce ma facea iritat si uimit e ca oricat incercam sa intorc capul spre privelistea de pe Terra, era cu neputinta!!eram iritat la culme, ca nu pot vedea ce se intampla cu planeta pe care odinioara am copilarit.oare as fi ramas ingrozit de ceea ce as fi putut sa vad si de aceea am fost purtat din locul meu?
Ma deplasam cu o viteza destul de mare in spatiu, cuprins de o frica nebuneasca,justificata ce-i drept, daca in aceasta alergare cosmica m-as fi lovit cu capul de vre-un meteorit? daca praful cosmic mi-ar intra in ochi incat as ramane orb?cum o sa respir daca ma departez de Pamant??
toata frica s-a dispersat cand am vazut atatea lucruri frumoase ale galaxiei noastre.
cand eram la scoala,nu se predau cursuri de astronomie, asa cum se facea pe timpul parintilor, si acum, eram la primul meu contact cu minunile spatiului cosmic.
dar...tot sistemul de ecuatii s-a schimbat, cand, o gaura neagra a aparut in fata mea.
am inceput sa tremur,eram atras de 2 forte opuse, firav cum eram, mi-era teama sa nu ma rup in doua.
vedeam gaura neagra ca pe o planta carnivora care incerca cu orice pret sa ma revendice drept potential mic dejun. si intr-adevar, cred ca asta imi era destinul.
forta cu care eram atras de gaura neagra era mai puternica decat forta de deplasare in spatiu, si ma indreptat progresiv catre un dezastru.
poate ca asta era mortea cea mai usoara...
vineri, 6 martie 2009
imi vars nervii
de cand ma gandesc sa-mi vars nervii pe o pagina de blog si sa scriu cu pofta pe care
o ai cand esti mort de foame.
si azi, sper sa reusesc..sa-mi vars nervii, sa te enervez si pe tine, sa-mi potolesc setea
sa invat ceva.
sa te plictisesc...cred ca nu am reusit daca ai ajuns cu cititul pana aici. foarte tare!
tie chiar iti place! uite iti fac un cadou..vad ca iti place literatura.
o sa-ti fac cadou o nuvela. nescrisa.
daca vrei sa primesti cadoul,sa citesti urmatorul articol;)
o ai cand esti mort de foame.
si azi, sper sa reusesc..sa-mi vars nervii, sa te enervez si pe tine, sa-mi potolesc setea
sa invat ceva.
sa te plictisesc...cred ca nu am reusit daca ai ajuns cu cititul pana aici. foarte tare!
tie chiar iti place! uite iti fac un cadou..vad ca iti place literatura.
o sa-ti fac cadou o nuvela. nescrisa.
daca vrei sa primesti cadoul,sa citesti urmatorul articol;)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
